5 incalcam o lege scrisa

În acest moment, legal, un protest nu poate exista în lipsa unui organizator. Chiar dacă ne-am enervat mulți, oameni care nu ne cunoaștem între noi, trebuie cineva să-și asume notificarea adunării publice, iar ceilalți trebuie să recunoască de „lider” organizatorul. Or, uneori, nu e cazul de un organizator – că suntem mulți nervoși, nu putem avea încredere că un om care a depus o notificare..nu știu, nu se apucă să scandeze lucruri contrare convingerilor noastre. Și, în calitate de organizator oficial ajungem să susținem lucruri cu care nu suntem de-acord.

4 adunare sau concert

În acest moment nu există, din punct de vedere legal, categoria protestelor spontane. Dacă oamenii consideră că trebuie să reacționeze față de ceva, trebuie să aștepte minim 72 de ore și să aștepte ca cineva să depună o notificare în acest sens. Chiar dacă situația e groasă și e ceva ce trebuie OPRIT acum – legea zice să așteptăm noi până cineva se autoproclamă conducătorul nostru, să depună notificare și să mai așteptăm noi 72 de ore după ce a depus notificarea.

3 marea adunare virtuala

LEGEA ACTUALA:
Organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice sunt interzise în imediata apropiere a gărilor, porturilor, aeroporturilor, staţiilor de metrou, spitalelor, obiectivelor militare, a unităţilor economice cu instalaţii, utilaje sau maşini cu grad ridicat de pericol în exploatare.
PROBLEMA:
„Imediata apropiere” nu este definită. Conform acestui articol, orice adunare publică în fața Guvernului ar putea să fie interzisă.
Acest articol a fost folosit timp de patru ani de zile de fosta administrație a PMB – o organizație prietenă primăriei a notificat ani de zile, pe tot parcursul zilei, în fiecare zi proteste, astfel încât nimeni altcineva să nu poată protesta în fața PMB. Nu, protestul acelei asociații nu a avut loc niciodată.

1 nu avem incotro

LEGEA ACTUALA:
Sunt interzise adunările publice prin care se urmăreşte propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, şovină sau ale oricăror organizaţii terorist-diversioniste, defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la ură naţională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violenţă publică şi la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri.
PROBLEMA:
Dacă scandăm „România, stat eșuat” oare defăimăm țara și națiunea? Toți acești termeni sunt arbitrari – există deja legislație care definește combaterea discriminării, ar trebui să ne limităm la ce scrie acolo. Moralitatea publică, bunele moravuri sunt chestiuni subiective.